Alex Velea are puteri paranormale. Iar mărturisirea incredibilă îi aparține iubitei sale, Antonia! Astăzi, artista i-a făcut o declarație de dragoste cu totul și cu totul specială partenerului ei de viață. Iar în rândurile așternute pe o rețea de socializare, a făcut publice câteva secrete din relația pe care o au de aproape un deceniu.
Antonia și Alex Velea formează un cuplu de opt ani și au o poveste de iubire foarte frumoasă. Cântăreața i-a dăruit iubitului ei doi băieți minunați: Akim și Dominic, însă, artistul se consideră tată de trei copii. Și asta pentru că pe fiica Antoniei din relația anterioară o tratează de parcă ar fi a lui. El și Maya Castellano au o relație splendidă. Iar azi, vedeta a făcut o postare extrem de emoționantă despre partenerul ei de viață la o poză în care acesta îl ține pe umeri pe fiul său cel mic. Rândurile așternute pe Internet le-a scris în limba engleză și se traduc astfel:
“Cei mai mulți dintre voi nu știți acest lucru, dar omul ăsta întotdeauna se ocupă de rahatul meu! Când am dispoziții, schimbări de spirit, este perioada aceea din lună, în loc să se enerveze pe mine, mă întreabă dacă am dureri și dacă poate face ceva pentru să dispară, ca să nu mai zic că, dacă vreodată mă accidentez, este ca și cum am fi gemeni siamezi și el îmi simte durerea și spune că dacă ar avea puterea, ar face-o să dispară ca eu să nu sufăr! Răbdarea pe care o are cu mine este în afara acestei lumi, el este cu siguranță un exemplu pentru mine când vine vorba de cuvântul RĂBDARE!
Când sunt leneșă și telecomanda se află chiar în spatele meu, pe masa de lângă canapea, se ridică și o apucă… El mă întreabă dacă mi-e foame și ce aș vrea să mănânc și spun pui prăjit și el răspunde: «Ok, dar la grătar pentru că vrei să arăți bine vara asta :)»
Îi spun: «Hai să lăsam copiii la părinții tăi acasă pentru câteva zile» și este de acord; la o oră după ce i-am lăsat, îmi spune că deja îi e dor de ei și vrea să-i luăm înapoi. Mereu mă învață să fiu mai blândă, dacă mă vede poate și tentată sau provocată să fiu răutacioasă în legatura cu ceva, mă oprește și îmi spune: «Nu fi așa, blândă îți stă mai bine, asta este adevărata frumusețe din tine!»
Mereu mă întreabă dacă am vorbit cu părinții mei, dacă i-am sunat… și lista continuă cu toate trăsăturile frumoase pe care le poartă și le are de oferit acest om, acesta este motivul pentru care am funcționat o perioadă atât de lungă. Mă complează și, de fapt, îi iubesc sufletul până la moarte, niciodată nu am simțit această chimie și iubire pură cu nimeni altcineva, ceea ce mă face să spun că sunt atât de fericită că am o familie cu tine. Felul în care îi privești pe copiii noștri îmi înmoaie inima, tu chiar ești făcut să fii tată și încă unul al naibii de bun. Te iubesc! @iamvelea” este mesajul scris de frumoasa artistă pe contul ei oficial de Instagram.
https://www.instagram.com/p/B_Wwm9WARSH/
După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, Alex Velea i-a răspuns Antoniei la mesaj cu următorul comentariu: “♥️♥️♥️ @antonia”.